,,Oriunde m-aș afla, dacă am cu mine o carte sunt fericită”. ( J. K. Rowling)
În fiecare an,
la începutul lunii februarie, se desfășoară Ziua Mondială a Cititului cu Voce
Tare (World Read Aloud day). Această zi este și Ziua Cititului Împreună, care a fost înființată în anul 2010 de către
Organizația nonprofit LitWorld, care dorește astfel să sublinieze prin
acțiunile sale că literatura, lectura și educația în general, constituie un
drept fundamental al omenirii.
Ziua
Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) este celebrată în
peste 170 de țări și este o zi, în care se sărbătorește puterea de a citi cu
voce tare împreună. Astfel, copiii și adulții sunt încurajați să ia o carte, să
găsească audiență și să citească cu voce tare.
Această zi este
sărbătorită în fiecare an și nu are o dată fixă. În acest an a fost aleasă ziua
de 7 februarie. Cel mai bun mod de a marca ziua cititului este să iei o carte
și să îi citești cuiva cu voce tare. Indiferent dacă e un singur om sau sunt
mai mulți, mesajul din cartea pe care o citești va ajunge departe.
Începând cu 7
februarie până la 14 februarie, de Ziua Națională a
Lecturii, bibliotecile publice din raionul Rîșcani au inițiat programele de lectură, au mobilizat
și consolidat comunitatea în sprijinul lecturii și a cunoașterii, deschizând
larg ușile sale și îndemnând
utilizatorii să își petreacă timpul liber lecturând cărțile.
O săptămână întreagă utilizatorii, elevii, încurajați de
profesorii, de la instituții de învățământ,
bibliotecarii au promovat bucuria și frumusețea lecturii în Biblioteca
Publică Orăşenească Rîşcani.
07 februarie 2024. ,,Lectura ne uneşte” a fost genericul
mesei rotunde la care s-au întrunit personalul de specialitate din cadrul BPO
Rîşcani. Aceasta a fost prima activitate din cadrul Campaniei Naţionale ,,Citim
cu voce tare împreună” ediţia anului 2024 organizată de ,,Ziua Internaţională a
Cititului Împreună” (ZICI 2024). Activitatea a fost organizată de
https://www.facebook.com/photo?fbid=3466233273687451&set=pcb.3466235507020561
07 februarie 2024. De ceva vreme, sala de lectură a bibliotecii s-a transformat
într-un salon literar. Tinerilor cititori le-a plăcut să citească, să asculte,
să discute și să-și împărtășească impresiile despre ceea ce au citit. Copiii
și-au ales cărțile la dorință. Au fost citite fragmente din cărțile lui
S.Vangheli ,,Aventurile lui Guguță”, I. Creangă
,,Amintiri din copilărie”, poezii
de G. Vieru, care s-a încheiat cu o expoziție de carte din colecția bibliotecii.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3466381713672607&set=pcb.3466395307004581
07 februarie 2024. Biblioteca Publică Orăşenească Rîţcani a organizat în Ziua
Internaţională a cititului cu voce tare activitatea cu genericul ,,Citim cu
toţii! Citim cu voce tare.” cu elevii cl. IX de la liceul teoretic ,,L. Damian”,
însoţiţi de profesoara dna Eugenia Doroş.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3466372730340172&set=pcb.3466374100340035
07 februarie 2024. Ora literară cu genericul: „Popasuri literare” pentru generația vârstei de aur. Scopul activităţii - promovarea stilului sănătos de viață și alimentație, în cadrul căreia utilizatorii au citit cu voce tare rețete din revistele: ,,Sănătatea de acasă”, „Grădina de acasă”, „Лиза”, „Все для женщин”, „Phytodoctor”, „Здоровье”, ,,Bucătăria de acasă” etc. S-a citit cu voce tare și apoi s-au discutat rețetele pentru pregătirea diverselor bucate, îngrijirea corectă a grădinei, și, desigur, cum să ai grijă de propria sănătate. Activitatea a fost organizată de Irina Radeţcaia, SL, BPO Rîşcani.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3466348270342618&set=pcb.3466349180342527
07 februarie 2024. Ora literară cu genericul „Paginile preferate”, la care au fost
invitați elevii de clasa a V-B Liceul Teoretic ,,D. Cantemir” și profesoara
Podaliak I.V. În cadrul evenimentului
participanții au citit fragmente din creațiile literare a scriitorilor, au
caracterizat personajele, au citit
fragmentele pe roluri, și au împărtășit
impresiile cu colegii.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3466310943679684&set=pcb.3466311467012965
Interesul și curiozitatea
de a citi aduc plăcere și trezesc dorința să citești cât mai mult și să cunoști
lucruri noi. Aceasta este o modalitate minunată de a educa și a
forma valori spiritual-morale a tinerii generații. Citirea cu voce tare are un
rol foarte important în dezvoltarea vocabularului și a gândirii critice.
Indiferent, câte tipuri de lectura n-ar exista
şi pe care dintre ele le-am practica, important este sa citim. Cititul cu voce
tare contribuie la educația mai echitabilă, permițând tuturor să interpreteze
și să interacționeze cu literatura de calitate.
Cu prilejul
Zilei Naționale a Lecturii și Zilei comemorării lui Grigore Vieru în Republica
Moldova, Biblioteca Publică Orășenească a invitat publicul la o suită de activități
socio-culturale organizate cu scopul de a promova, de a scoate în prim - planul
vieții culturale lectura și importanța acesteia în dezvoltarea persoanelor și a
societății. Scopul acestui eveniment deosebit
este încurajarea lecturii, ca
fiind un instrument eficient pentru a crește o societate sănătoasă și prosperă. În acest context în bibliotecă au fost
vernisate expoziții tematice și desfășurate următoarele activități culturale:
14 februarie 2024. Serata literară „Grigore Vieru – poetul renaşterii naţionale”. Pentru a-i aduce un omagiu
poetului basarabean, elevii şcolii de Arte din or. Rîşcani, însoţiţi de
profesoara de pian Ana Gobjilă, au evoluat în faţa publicului de la Colegiul
Agro-Industrial. Publicul prezent a avut ocazia să asculte
versurile frumoase ale poetului, din care desprindem tema maternităţii, a
dragostei faţă de părinţi, a casei părinteşti, a satului natal, a războiului şi
deportărilor, a limbii române pe care atât de mult a cântat-o scriitorul în
versurile sale de renaştere naţională.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3471365696507542&set=pcb.3471365729840872
15 februarie 2024. Ora literară cu genericul „Grigore Vieru – izvor de dragoste și
credință”. Oaspeți dragi ai bibliotecii au fost elevii clasei a II-A, VII-B, X-A
Liceul Teoretic ,,D. Cantemir”, cu profesoara Dumbrăveanu L., care au lecturat,
au recitat, au cântat, manifestând recunoștință marelui poet, cărții și
lecturii! A fost desfășurat un program variat,
o lectură expresivă de poezii în limba română, engleză,
ucraineană și rusă. ”. Poezii despre mamă, Patrie, limbă, copilărie, participanții
activității au găsit printre filele de carte ale scriitorului
Grigore Vieru.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3471843553126423&set=pcb.3471844213126357
Să citim și să
recitim creația lui G. Vieru, pentru că întreaga viață poetul și-a consacrat-o
cuvântului, lăsându-ne drept moștenire opera sa monumentală.
Campania „Citim cu voce tare
împreună” scopul căreia este de a celebra forța lecturii cu voce tare, a
susține cunoașterea și educația ca drepturi fundamentale ale omului, a constituit
un bun prilej de a vizita bibliotecile publice pentru zeci de copii,
adolescenți, împreună cu învățătorii, părinții, astfel oferind un exemplu demn
de încurajare cititului activ și în familie.
De Ziua Internațională a Cititului Împreună am
căutat să abordăm lectura ca terapie, reieșind din cantitatea de plăcere pe
care lectura este în stare să ne-o ofere.
https://www.facebook.com/photo?fbid=955780492583407&set=a.403588741135921
Mesajul Maiei
Sandu, Preşedintele Republicii Moldova în acest an a fost:
,,Fiecare carte
citită ne îmbogățește și fiecare dintre noi, fie că suntem copii sau deja
maturi, are dreptul la întâlnirea cu cărțile sale. Pentru a facilita apropierea
dintre oameni și cărți, dintre autori și cititori, anul trecut, de Ziua
lecturii, am lansat campania națională de promovare a lecturii „Cartea
Deschisă”. M-am bucurat să văd că atâtea cluburi de lectură din toate colțurile
țării, din școli mari și mici, din centre pentru tineret și pentru seniori, din
universități și colegii s-au înscris pe platforma Cartea Deschisă.
Zeci de
scriitori din Republica Moldova și România s-au întâlnit cu cititorii lor în
acest an, la Edineț și Călărași, la Drochia și Fălești, în Dubăsari sau Anenii
Noi. Mii de tineri au avut șansa să vadă pe viu un autor de carte, să țină în
mâini noi apariții editoriale de pe ambele maluri ale Prutului. Le mulțumesc
tuturor scriitorilor care au oferit din timpul lor creând punți între cărți și
oameni, între idei și minți tinere. Precum le mulțumesc și tuturor acelor
însuflețitori ai cluburilor de lectură, fără de care apropierea de carte ar fi
mai anevoioasă. Vom continua campania de promovare a lecturii și în acest an.
Cu noi forțe, la turații mai mari. Vă invit să deschidem, deci, toate cărțile!”
Realizat de: Directoarea BPO Rîșcani Galina Sacaliuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu