vineri, 22 noiembrie 2013

Donaţie de carte pentru Biblioteca publică or.Rîşcani



    Drepturile şi libertăţile omului sînt prioritare în ansamblul complex de probleme şi deziderate ce preocupă la etapa actuală societatea. Doar prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărei persoane problemele contemporane de primă importanţă pot fi soluţionate eficient şi pe termen lung.
   

    Drepturile omului sînt respectate în măsură în care sînt cunoscute şi devin cunoscute doar în măsura în care sînt însuşite. Propagarea cunoştinţelor în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă un domeniu esenţial de activitate a autorităţilor statale. A devenit o necessitate ca fiecare individ să posede cunoştinşe suficiente pentru a conştientiza datele problemei, iar ulterior pentru a cultiva şi promova toleranţa şi respectful (faţă de) între toţi membrii societăţii. 

miercuri, 20 noiembrie 2013

„Constelaţia cărţilor lui Constantin Dragomir”


  65 de ani de la naşterea poetului Constantin Dragomir /1948/



    S-a născut Constantin Dragomir la 20 noiembrie 1948 în satul Mărinici, raionul Ungheni, Republica Moldova, este un poet şi prozator. Este fiul Paraschivei şi al lui Alexandru Ciobanu. A absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova (1971), după care a fost, timp îndelungat, redactor, şef de redacţie şi director de editură pentru copii în Chişinău. 
    A debutat cu placheta de versuri Roua sufletului (1977), dar se va afirma mai ales prin literatura pentru copii. În volumele de poezie Vrei să-ţi spun o poezie? (1980), Alt pământ pe lume nu-i (1983), Toată lumea face baie (1992), Dragomir se „copilăreşte" cu dezinvoltură, fără să coboare la povaţă ori îndemn plat.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Tineretul şi Legea


                          Drepturile tinerilor dinMoldova

    Se consideră că anii tinereţii sînt vremurile de aur, iar viitorul ţării îl constituie tineretul. În perioada 11-18 noiembrie 2013 în toate bibliotecile publice  raionului se vor    desfăşura activităţi dedicate Săptămînii Tineretului „Tinerii de azi – viitorul de mîine”.
Tinereţe, cu flori şi bileţele de iubire,
Cu trandafiri, şi liliac, şi iasomie.
Cu veştede-amintiri nemăsurate,
Cu clipe splendide şi minunate.

      Cu aceste minunate versuri a început Ora informaţională „Drepturile tinerilor din Moldova” care s-a desfăşurat în incinta Bibliotecii publice or.Rîşcani, pe data de 12 noiembrie 2013, ora 1400.  Biblioteca publică este vizitată circa de o mie de tineri,  ceea ce constituie 45 de procente din totalul utilizatorilor înscrişi.

Săptămîna Tineretului la Rîşcani





    „Tinerii au nenumărate calităţi şi dintre acestea cea mai certă este tinereţea.”  T.Arghezi




 Săptămîna Tineretului
"Tinerii de azi - viitorul de mîine"
în or. Rîşcani



Program:





1.   Concert cu genericul „Tinerii de azi – viitorul de mîine”
10 noiembrie 2013, ora 1000

2.   Competiţii sportive – stadion, or.Rîşcani,
10 noiembrie 2013, ora 1600  

3.   Concert festiv – Casa de Cultură or.Rîşcani,
10 noiembrie 2013, ora 1600

4.   Ora informaţională „Drepturile tinerilor din Moldova” – Biblioteca publică orăşenească, or.Rîşcani,
12 noiembrie 2013, ora 1400

5.   Revista bibliografică „Literatura de referinţă în ajutor programei de studiu” – Biblioteca publică orăşenească, or.Rîşcani,
12 noiembrie 2013, ora 1400

6.   Concertul de încheiere a Săptămînii Tineretului colectivul „Aisidora”, conducător Ana Galagan – Casa de Cultură or.Rîşcani,
17 noiembrie 2013, ora 1600

vineri, 1 noiembrie 2013

29 octombrie - Ziua internaţională a Internetului



I N T E R N E T  şi  B I B L I O T E CA.

Integrarea bibliotecilor publice în spaţiul informaţional modern.
                                                            


    Lumea  s-a schimbat şi contiuă să se schimbe. Fluxul de informaţii, noile  tehnologii, ofertă bogată pentru petrecerea timpului liber schimbă radical stilul de viaţă a omului de azi. Trăim într-o eră a vitezei, a timpului pe care nu ne permitem să-l pierdem, a informaţiei care e accesibilă la un click distanţă, a Internetului.
     29 octombrie este declarată Ziua Internaţională a Internetului. Acum 44 de ani, în 1969 se năştea ceva care de-atunci şi până în prezent a cunoscut  o dezvoltare uimitoare -  Internetul.
 Cu această ocazie  în incinta Bibliotecii Publice Orăşeneşti din or. Rîşcani la această dată semnificativă a fost organizată activitatea cu genericul „Internet şi Biblioteca”.