sâmbătă, 23 decembrie 2023

Alexe Rău - Om al cărții, Om al bibliotecii

 

La 23 decembrie 2023 a fost organizată ora informativă împreună cu bibliotecarii și utilizatorii bibliotecii dedicată Omului Culturii, bibliotecarului, scriitorului, filosofului  Alexe Rău, care ar fi împlinit 70 de ani de la naștere.

Alexe Rău s-a născut la 23 decembrie 1953, în comuna Larga, r-nul Briceni, în familia lui Alexa Rău și Olița Cernopisca.

1975 - a absolvit Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a Universității de Stat din Chișinău. A activat ca lector universitar.

1976 - se încadrează în structurile Bibliotecii Naționale.

1992 - este numit în funcție de director general al Bibliotecii Naționale.

1985 – 1986 contribuie la desfășurarea Festivalului de carte și poezie eminesciană.

1977 – 1981 fondatorul Patrimoniului „Almanahul  bibliografiilor din Moldova”.

A înființat  Calendarul Bibliotecarului care în anul 2000 devine Calendar Național.

A elaborat împreună cu o echipă de experți Programul Național de reformare a bibliotecilor.

A înființat Consiliul Biblioteconomic Național și Școala de Biblioteconomie din Moldova.

A inițiat  Salonul Național de Carte 2014, ed. XXIII.

Coordonator al Simpozionului - Anul bibliologic și Valori bibliofile.

Fondator și redactor al revistei Magazin Bibliologic.




Autorul proiectelor în biblioteconomia Moldovei SIBIMOL-(sistemul integrat al bibliotecilor informatizate din Moldova); Biblioteca Numerică  a Rep. Moldova - Moldavica; Biblioteca Numerică - Memoria Moldovei.

Fiind un remarcabil om de cultură și-a dedicat timpul și scrierii. Practică toate genurile literare. Este autorul a 820 de studii, articole, eseuri, culegeri, ediții periodice de specialitate din Moldova, România, Rusia, SUA, Austria, Serbia, Canada, Belorusia, Ucraina.

Debut literar - Placheta de versuri: ,,Spune ceva” 1993; ,,Uniluconul”1997; ,,Nuca lui Nevermore” 1999; ,,Podul Mirabeau” 2012; Proza: ,,Jurnal parizian” 2001; ,,La verb vedere” 2011.

Postmortem au apărut cărțile: ,,Sângele și apa” 2015; ,,Din manuscrisele lui Alexe Rău’’ 2015; ,,Elogii pariziene” 2015; ,,Alexe Rău, Omul oglindirii polivalente” 2015; ,,Ontologia scrisului” 2016.

Contribuția lui Alexe Rău la dezvoltarea culturii Republicii Moldova a fost apreciat cu următoarele titluri onorifice, cu diplome și medalii:

Ordin de Onoare a Rep.Moldova;

Om Emerit  al Republicii Moldova;

Medalia ,,Meritul Civic”;

Medalia ,,Mihai Eminescu”;

Premiul Fundației Culturale Române  pentru cartea ,,Jurnal parizian’’;

Premiul ,,Octavian Goga” pentru cercetări în domeniul bibliografiei; 

remiul ,,Penița de Aur” al revistei  Biblioteca din București.

Alexe Rău a fost un profesionist cu vederi largi și înalte fiind cel mai important generator de idei bibliologice și biblioteconomice din Republica Moldova. A decedat Omul de Onoare al Culturii Naționale la 21 aprilie 2015. Luminoasă să-i fie amintirea.

Realizat de: Zinaida FAZLÎ, bibliograf

Serviciu info-bibliografic BPO Rîşcani

miercuri, 13 decembrie 2023

Şezătoarea ,,Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei - de la superstiție la Dreapta credință"

    La inițiativa Muzeului de Istorie și Etnografie din Rîșcani, în ajun de Sfântul Andrei, elevii clasei a XI-a de la Liceul Teoretic Liviu Damian s-au adunat la Biblioteca Publica Orășenească Rîșcani pentru a participa la șezătoarea ”Sărbătoarea Sfântului Andrei: de la superstiție la Dreapta credință”. A fost o șezătoare deosebită pentru că aici a fost depănat firul vremii și am împletit cuvinte alese cu ”andrelele” lingvistice, scoțând la lumină mistificările legate de această sărbătoare. Invitatul special a fost preotul Arsenie Bazatin de la biserica Adormirii Nașterii Domnului din or. Rîșcani.

     Bibliotecarul Salagor Adela a făcut o incursiune în istoria veche a geto-dacilor. Elevii şi-au amintit de modul de viaţă a triburilor din acea perioadă, îndeletnicirile de bază, precum și sărbătorile pe care le cinsteau, una din ele fiind Sântandrei, o divinitate precreștină, care ulterior, odată cu formarea poporului român, a fost înlocuit cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat. Metoda fulgilor de hârtie pregătită de bibliotecară le-a oferit participanților să descopere substratul folcloric al acestei sărbătorit, fiecare dintre ei citind câte o scurtă informație. 



     Directorul Muzeului de Istorie și Etnоgrafie Rîșcani, Cezar Salagor, le-a vorbit elevilor despre etnogeneza poporului român și despre rolul primordial pe care l-a jucat creștinismul propovăduit pe pământurile Daciei chiar de Sfântul Apostol Andrei, astfel că neamul românesc, practic s-a născut creștin.



     Invitatul special, părintele Arsenie Bazatin, le-a vorbit elevilor într-un limbaj accesibil despre cuvintele de înțelepciune cuprinse în Sfânta Evanghelie în care aflăm despre viața Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, care trebuie să-l avem ca model la care să ne raportăm. Părintele Arsenie i-a îndrumat spre bărbăție, curaj, așa cum a fost și Sf. Andrei şi care și-a încununat viața cu o moarte martirică.


     În încheiere, cei prezenți au dezlegat un rebus care a cuprins cuvintele cheie şi cele mai importante informaţii asimilate ale activităţii.

Elaborat de:

SALAGOR ADELA

bibliotecar Secţia Relaţii cu Publicul, BPO Rîşcani


joi, 7 decembrie 2023

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului – 75 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului


     La 7 decembrie 2023 Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani a marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Omului prin organizarea orei informative cu genericul ,,Ziua Internaţională a Drepturilor Omului – 75 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului”. Anual la 10 decembrie 2023 se sărbătoreşte evenimentul.

Declarația Universală a Drepturilor Omului

  Declarația Universală a Drepturilor Omului(DUDO) este o declarație neobligatorie adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948, ca răspuns la evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta îndeamnă statele membre să promoveze o serie de drepturi umane, civile, economice și sociale, afirmând că aceste drepturi fac parte din „fundamentul libertății, justiției și păcii în lume”. Declarația a fost primul efort juridic internațional de a limita comportamentul statelor și de a se asigura că acestea își îndeplinesc datoria față de cetățenii lor.

     Magna Carta sau „Marea Cartă” a fost unul dintre primele documente din lume care conținea angajamente ale unui suveran față de poporul său.

    DUDO a fost elaborată de membrii Comisiei pentru Drepturile Omului, președinte fiind Eleanor Roosevelt, care a început să discute despre o Declarație internațională a drepturilor în 1947. Membrii Comisiei nu au căzut imediat de acord cu privire la forma unei astfel de declarații a drepturilor și dacă sau cum ar trebui pusă în aplicare. Comisia a continuat să încadreze DUDO și tratatele însoțitoare, dar DUDO a devenit rapid prioritatea. Profesorul de drept canadian John Humprey și avocatul francez René Cassin au fost responsabili pentru o mare parte din cercetările transnaționale și, respectiv, pentru structura documentului. 

    O parte din DUDO a fost cercetată și scrisă de un comitet de experți internaționali în drepturile omului, inclusiv reprezentanți de pe toate continentele și toate religiile majore. Includerea atât a drepturilor civile și politice, cât și a drepturilor economice, sociale și culturale a fost bazată pe presupunerea că drepturile fundamentale ale omului sunt indivizibile. Deși acest principiu nu a fost opus de niciun stat membru la momentul adoptării (declarația a fost adoptată în unanimitate, cu abținerea blocului sovietic, Africii de Sud și Arabia Saudită), acest principiu a fost mai târziu supus unor provocări semnificative.

     Debutul Războiului Rece la scurt timp după conceperea DUDO a adus în prim-plan diviziunile cu privire la includerea atât a drepturilor economice și sociale, cât și a drepturilor civile și politice în declarație.

Evenimentul s-a desfăşurat în incinta CIUE, Bpo Riscani, unde dna Galina Sacaliuc a salutat invitaţii cu un mesaj de deschidere. Invitaţi au fost studenţii de la Şcoala Profesională, anul II specialitatea ,,sudor” împreună cu dna Edu Tatiana, bibliotecară la aceiaşi instituţie.

👩‍🏫
Bibliotecarele: dna Albot Inga în prezentarea ,,75 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Olmului“ a descris contextul istoric al apariţiei Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi descrierea conţinutului documentului sus-numit.
👩‍🏫
Dna Fazlî Zinaida, bibliograf, a realizat revista bibliografică ,,Ziua Internaţională a Drepturilor Omului ” şi a prezentat expoziţia de carte ,,75 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Olmului”.
👩‍🏫
La finele activităţii dna Foliuşneac Tatiana a verificat cunoştinţele obţinute a participanţilor prin victorina ,,Ce? Când? Unde?”.





Realizat de:

FOLIUŞNEAC TATIANA, bibliotecar, serviciul Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani


luni, 4 decembrie 2023

Infografic ,,Ajutor la contor 2022 vs 2023"


📢📢📢 Infografic ,,Ajutor la contor 2022 vs 2023" rezutatele implicării Biblioteca Publica Oraseneasca Riscani.
În analiză luna noiembrie 2022 şi 2023.


Realizat de:

FOLIUŞNEAC TATIANA, bibliotecar, serviciul Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani

Infografic ,,Bibliotecile publice din rnul Rîşcani ,,Ajutor la contor""


👏👏👏 Infografic ,,Bibliotecile publice din rnul Rîşcani ,,Ajutor la contor". În perioada 1-25 noiembrie 2023 32 de bibliotecari au realizat înregistrări în SIVE / compensatii.gov.md /
Bravo BIBLIOTECARILOR, din rnul Rîşcani care aţi acordat timp pentru draga comunitate.


Realizat de:

FOLIUŞNEAC TATIANA, bibliotecar, serviciul Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani