luni, 31 octombrie 2022

Argumente Pro ,,Memoria Locală”

 Proiectul Instituţional ,,Memori@ Locală”


Argumente Pro ,,Memoria Locală”

1.      Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a bibliotecilor publice nr. 186 din 26.02.2019

Capitolul II. MISIUNEA, FUNCŢIILE, ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE BIBLIOTECII PUBLICE

Articolul 8. Biblioteca publică, indiferent de tipul ei, întru realizarea funcţiilor sale, exercită următoarele atribuţii generale, pe care le realizează la nivelul său:

Punctul 7) promovează şi valorifică patrimonial cultural, sprijină pluralitatea culturilor şi promovează istoria locală prin:

a) organizarea de evenimente de lansare/prezentare, promovare de carte sau alte documente de bibliotecă;

b) organizarea, inclusiv on-line, a expoziţiiilor permanente şi/sau temporare de carte, artă, istorie, robotică, mecanică sau în oricare alt domeniu de interes comunitar;

c) organizarea altor evenimente şi activităţi culturale tematice de interes comunitar;

Punctul 8) prelucrează şi diseminează informaţii de interes comunitar în domeniul culturii, artelor, educaţiei, economiei, social;

2.      La Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Naţional de Biblioteci, ediţia a XXVI - a cu genericul ,,Consolidarea relaţiilor dintre BIBLIOTECĂ şi COMUNITATE: Premisă pentru Dezvoltare şi Rezistenţă în Timp" din 3 noiembrie 2021 a fost iniţiat PROIECTUL NAȚIONAL: ANUL 2022 -  ANUL CONSOLIDĂRII RELAȚIILOR DINTRE BIBLIOTECĂ ȘI COMUNITATE. 

    Prioritățile au fost fundamentate pe tendințele domeniului biblioteconomie și științe ale informării la nivel internațional, studiile, politicile promovate de organizații internaționale de profil precum: UNESCO, IFLA, CENL, EBLIDA etc. La elaborarea priorităților s-a ținut cont de politicile statului promovate la nivel de Președinție, Parlament și Guvern, de  Strategia  Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, alte  documente generate de autorități la nivel național, în special cele adiacente situației pandemice și, de asemenea, realitățile și specificul local.

PRIORITĂȚI PROFESIONALE ALE ANULUI 2022

·                     Reașezarea activității bibliotecii și a proceselor funcționale în conformitate cu  noul cadru legislativ și de reglementare

·                     Ajustarea serviciilor bibliotecare agendei ONU 2030: dezvoltarea capacităților 

·                     Aprofundarea rolului bibliotecii de garant al  memoriei locale

·                     Implementarea recomandărilor UNESCO privind Știința Deschisă

·                     Evaluarea impactului bibliotecii: studiere, valorificare și diseminare

Prioritatea profesională a anului 2022 ,,Aprofundarea rolului bibliotecii de garant al  memoriei locale" se poate realiza prin inițierea/coordonarea şi/sau participarea în proiecte comunitare. În acest sens, Secţia Raională Cultură Rîşcani şi Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani, ca Centru Biblioteconomic Teritorial au iniţiat Proiectul Instituţional ,,Memori@ Locală" care se va desfăşura pe perioada anului 2022 şi va continua şi în anul 2023 în toate bibliotecile publice teritoriale din raionul Rîşcani.

Scopul proiectului - colectarea şi conservarea patrimoniului cultural-istoric local pentru generaţiile viitoare, precum şi facilitarea  accesului  la  informațiile, resursele deţinute de bibliotecă.

Obiectivele specifice:

O1. Crearea condițiilor favorabile în bibliotecă pentru păstrarea şi valorificarea patrimoniului  local.
 
O2. Promovarea prin diverse forme şi metode memoria locală a oraşului ca obiect turistic și cultural prin utilizarea eficientă a mijloacelor, resurselor umane și informaționale.


O3. Atragerea utilizatorilor la studierea și cunoașterea istoriei locale, educarea respectului și dragostei  faţă de memoria locală.

O4. Crearea de produse, activităţi, spaţii în format online şi offline ce ţine de memoria locală.

Toate produsele se vor regăsi la diferite domenii de activitate cum ar fi:

*      Apariţia (datarea, prima atestare documentară, legenda)

*      Administraţia publică locală

*      Dezvoltarea domeniului medicinal

*      Dezvoltarea domeniului învăţământului

*      Dezvoltarea domeniului cultural

*      Dezvoltarea domeniului religios (biserici/ alte confesiuni)

*      Personalităţi marcante ale localităţii

*      Evenimente deosebite

*      Specificul localităţii prin obiceiuri, tradiţii speciale.

Toate produsele create se vor păstra atât în format de hârtie/ mapă, cât şi cel digital foldel/postate pe pagină/cont Facebook, canalul de You Tube, blogul bibliotecii. Promovarea tuturor evenimentelor, activităţilor, produselor (foto, documente scanate, postere, pliante, infografice, afişe, liste, filmuleţe, interviuri, ş.a) va fi însoţită de hashtag-ul #MemoriaLocală.

 Link-uri la activităţile deja realizate de Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani:

1.      https://biblioriscani.blogspot.com/2022/09/proiectul-institutional-memori-locala.html

2.      28.09.2022 Una din cele mai importante instituții  unde se păstrează memoria locală este  Arhiva Raională or. Rîșcani. Proiectul Instituţional ,,Memori@ Locală”.

https://www.facebook.com/photo?fbid=3124173007893481&set=pcb.3124173557893426

3.      29.09.2022 În cadrul Proiectului Instituţional ,,Memori@ Locală” în luna septembrie de către colaboratorii BPO Rîșcani: dna Şveţ Lilia şi dna Sacaliuc Galina, directoare a fost efectuată cercetarea referitor la perioada și numele primarilor or.Rîșcani. https://www.facebook.com/photo/?fbid=3125189497791832&set=pcb.3125190381125077

4.      14.X.2022    În cadrul Proiectului Instituţional ,,Memori@ Locală” de Ziua Mondială a Pâinii (La inițiativa Asociației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, 16 octombrie a fost declarată Ziua Mondială a Pâinii. Scopul – sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema alimentară mondială și consolidarea solidarității în lupta împotriva foametei, malnutriției și sărăciei.) a fost vizitată întreprinderea care se ocupă de producerea pâinii din anul 1995 ,,I.P.C.D.Colibaba” , conducător dna Colibaba Ana. Producția acestei întreprinderi este la mare căutare și așteptată la orice sărbătoare, atât de familie, cât și la cele organizate în oraș. Echipa acesteia creează istoria orașului satisfăcând necesitățile alimentare. https://www.facebook.com/photo?fbid=3138963933081055&set=pcb.3138964606414321

5.       14.X.2022      În cadrul Proiectului Instituţional ,,Memori@ Locală” de Ziua Mondială a Pâinii (La inițiativa Asociației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, 16 octombrie a fost declarată Ziua Mondială a Pâinii. Scopul – sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema alimentară mondială și consolidarea solidarității în lupta împotriva foametei, malnutriției și sărăciei.) a fost vizitată întreprinderea care se ocupă de producerea pâinii din anul 1998, SRL.AESTIVIUN-PRIM - BRUTĂRIE, director dnul  Spînu Vladimir. Producția acestei întreprinderi este la mare căutare și așteptată la orice sărbătoare, atât de familie, cât și la cele  organizate în oraș. Echipa acesteia creează istoria orașului prin munca sa. https://www.facebook.com/photo/?fbid=3139007606410021&set=pcb.3139008263076622

6.       

Realizat de: FOLIUŞNEAC TATIANA, bibliotecar, Serviciul

Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani

 

 

 

 

vineri, 21 octombrie 2022

„Traficul de fiinţe umane – fenomen actual al societăţii, provocări şi tendinţe”

Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane.


           În contextul marcării „Zilei Europene de luptă împotriva traficului de fiinţe umane” precum şi Campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane”, care s-a desfăşurat în perioada 18-25 octombrie 2022, au fost organizate diverse activităţi tematice privind promovarea activă a politicilor de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane.        
         De-a lungul veacurilor, oamenii au considerat că pot controla  sau manevra viaţa altor fiinţe, cum ar fi animalele sau persoanele aflate într-o poziţie considerată de ei inferioară. Acest lucru cu siguranţă trebuie schimbat. Aşa cum spunea şi Condoleeza Rice, ,,Lupta împotriva traficului de fiinţe umane este o mare chemare morală a timpurilor noastre”.

        Viața aparține doar persoanei care o deține!


      La 21 octombrie 2022,  în Biblioteca Publică Orăşenească  Rîşcani a fost organizată ora informativă cu genericul „Traficul de fiinţe umane – fenomen actual al societăţii, provocări şi tendinţe”. Activitatea  a avut drept scop este de a sensibiliza și informa publicul cu riscurile și consecințele acestui fenomen, de a preveni şi combate traficul de fiinţe umane. Activitatea a fost desfăşurată  de către bibliotecara  Albot Inga şi Fazlî Zinaida cu utilizatorii bibliotecii. Traficului de fiinţe umane, înseamnă comerţ cu oameni şi folosirea acestora în scopuri profitabile  de către delicvenţi.

În Europa, cele mai afectate sunt fetele şi tinerele cărora traficanţii le promit locuri de muncă bine plătite sau burse de studiu, iar apoi le forţează să se prostitueze. Traficanţii câştigă bani în timp ce aceste fete şi femei sunt violate, agresate fizic şi psihic. Traficul de fiinţe umane s-a răspândit într-atât în prezent, încât este cea de-a treia activitate infracţională aducătoare de profit din lume după traficul de droguri şi cel de arme.

Victimele nu doresc să fie traficate – sunt păcălite - ademenite cu promisiuni false - sau sunt forţate. Traficanţii îşi privează victimele de drepturile lor fundamentale: libertatea de mişcare, de a alege, de a deţine controlul asupra propriului corp şi a minţii, precum şi asupra viitorului. Nu confunda traficul şi contrabanda. Un contrabandist va facilita unei persoane intrarea ilegală într-o ţară contra unei sume de bani, dar la sosirea la destinaţie, persoana respectivă este liberă; victima traficului, în schimb, este înrobită.

Traficul de fiinţe umane este ilegal. Este o violare a numeroase legi internaţionale şi a drepturilor omului şi este realizat de criminali care adesea sunt membri ai unor reţele criminale trans-naţionale foarte bine organizate. Traficanţii transportă victimele prin ţară, dar şi mai des peste hotare. Victimele sunt lipsite de drepturile de bază, vândute şi înrobite, forţate să lucreze ca sclave sexuale sau ca lucrători necalificaţi. Victimele de regulă sunt violate, brutalizate sau chiar torturate.

      Douglass spunea că „a acuza sclavia înseamnă a o distruge. Sclavia este unul din acei monștri ai întunericului, pentru care lumina adevărului înseamnă moarte”. Traficul de ființe înseamnă înrobirea lor. „[…] este o crimă împotriva umanității. Noi trebuie să ne unim eforturile pentru a elibera victimele și a opri această crimă, care devine tot mai agresivă și amenință nu numai la nivel individual, ci valorile fundamentale ale societății” (Papa Francis).

Activitatea este mediatizată  pe Facebook la link-ul: https://www.facebook.com/photo?fbid=3145384282439020&set=pcb.3145384439105671 

Realizat de: ALBOT INGA, bibliotecar, BPO Rîşcani

marți, 18 octombrie 2022

Anunţ ,,Ajutor la contor"

       Stimaţi locuitori ai oraşului Rîşcani pentru depunerea cererii la Programul Guvernamental „Ajutor la contor” puteţi să vă adresaţi la Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani de luni până vineri de la orele 800-1700, cu pauză 1200-1300.

Vă prezentaţi cu următoarele acte:

v     Buletinul de identitate al dumneavoastră şi a membrilor familiei

v     Adeverinţa de naştere a copilului

v     Factura la energia electrică

v     Factura la gaze naturale

 Telefon de contact: 0 256 2 49 61





miercuri, 12 octombrie 2022

Lansarea platformei online compensatii.gov.md

 Lansarea platformei online compensatii.gov.md


 A fost lansată platforma online compensatii.gov.md. Consumatorii casnici se pot înregistra pentru a solicita compensarea cheltuielilor la consumul de energie. Sistemul electronic permite acumularea datelor necesare pentru atribuirea unei categorii de vulnerabilitate energetică. Compensațiile vor fi transferate direct în contul furnizorilor și vor fi reflectate în facturile la gaze, energie termică și energie electrică. Acestea se vor acorda pentru lunile noiembrie-martie.

    Într-o conferință de presă, ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, a declarat că înregistrarea familiilor este deschisă pentru o perioadă de o lună și jumătate, până pe 25 noiembrie, pentru a obține categoria de vulnerabilitate deja în facturile pentru luna noiembrie. Procesul va continua și după, dar categoria de vulnerabilitate se va aplica din momentul înregistrării. „Primele compensații vor fi acordate în facturile pentru luna noiembrie, care vor emise la începutul lunii decembrie. Consumatorii casnici vor vedea exact în factură care este categoria de vulnerabilitate și compensația aferentă acestei categorii. Guvernul va veni în luna noiembrie cu o hotărâre în care va indica valoarea exactă a compensației pentru fiecare de categorie de vulnerabilitate”.

Mărimea compensației va varia pentru fiecare gospodărie și va fi stabilită în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică atribuită. Consumatorii casnici vor fi grupați în cinci categorii de vulnerabilitate energetică. Este vorba despre: consumatori cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată; cu vulnerabilitate energetică ridicată; cu vulnerabilitate energetică medie; cu vulnerabilitate energetică scăzută și consumatori non-vulnerabili.

Clasificarea categoriilor de consumatori vulnerabili se bazează pe o serie de parametri cum ar fi venitul, numărul de membri ai familiei, ponderea cheltuielilor pentru energie din consumul gospodăriei, tipul sistemului de încălzire utilizate etc.

Consumatorii se vor înregistra pe pagina web www.compensatii.gov.md, unde vor completa o cerere. Persoanele care nu dispun de echipament tehnic și acces la internet sau nu au abilitățile necesare pentru a completa cererea pe vor fi ajutate de către registratori. Aceștia sunt asistenții sociali comunitari, bibliotecarii, lucrătorii direcțiilor cultură și alte persoane împuternicite din localitate.


Sursa: 
https://www.ipn.md/ro/a-fost-lansata-platforma-compensatiigovmd-7967_1092732.html


vineri, 7 octombrie 2022

Aurelian Silvestru – un pedagog stăpânit de fiorul creației

 Aurelian Silvestru - 73 de ani de la naștere 

    Oamenii se aseamănă cu norii: apar și dispar fără să lase nicio urmă. Doar arareori, câte unul din ei, se preschimbă în ploaie, în ceva folositor. Scriitorul, din acest punct de vedere, e o ploaie benefică… Să planteze suflet acolo unde el nu există – iată adevărata menire a unui scriitor.

Aurelian Silvestru

    Aurelian Silvestru este un scriitor, psiholog, publicist și pedagog român din Republica Moldova. El este fondatorul și directorul Liceului de Inventică și Creativitate „Prometeu-Prim” din Chișinău, lider al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova și editorialist la Vocea Basarabiei.

       S-a născut pe 1 octombrie 1949 în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești (pe atunci județul Soroca), RSS Moldovenească, Uniunea Sovietică. A terminat școala generală din satul Cotiujenii Mari (raionul Florești). A studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie (1969-1973). După absolvire, timp de un an a predat psihologia copilului la aceeași instituție, un an a lucrat la Institutul de Cercetări știintifice în domeniul pedagogiei, iar apoi, timp de trei ani (1975-1978), a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo (1977).

     Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii.

     În 1991 a devenit președinte al Asociației de Creație TOCONO și a fondat Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu”, primul liceu particular din Moldova. A debutat cu proze scurte în ziarul „Tinerimea Moldovei”. A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste. A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă. Ulterior publică manualele de psihologie: „Cunoaște-te pe tine însuți” (1983), „Vârsta barierelor” (1987); iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: „Daciada”, „Noi și biografia omenirii”; culegeri de aforisme, de cântece, precum și romane. În curtea Liceului „Prometeu”, a înălțat o biserică, unde au loc lecțiile de religie. În prezent, el construiește o Casă parohială la Mănăstirea Pocăinței „Sfântul Ion Botezătorul”.

    În prezent Aurelian Silvestru este editorialist la Vocea Basarabiei și lider al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova. De asemenea, este redactor la revista „Litere”, subredacția Chișinău. Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2010). În cărțile sale Aurelian Silvestru trateză diferite teme, printre care istoria, spiritualitatea și moralitatea.

„Aurelian Silvestru este un scriitor fericit datorită cărţilor sale pentru copii, care pot fi citite şi de maturi, şi datorită cărţilor sale pentru maturi, care pot fi citite si de cei mici"  spune  scriitorul Ianoş Ţurcanu.

 Noi, bibliotecarii, am propus utilizatorilor fideli ai bibliotecii de a recita lectură în glas, a marelui scriitorului  Aurelian Silvestru. Desfășurând activitatea cu expoziţie de carte,  vizionare de film și lectură în glas, avalanșa miraculoasă a cuvintelor, oferite de către autor, a coborât adânc în sufletul utilizatorilor bibiliotecii.


Activitatea este mediatizată  pe Facebook la link-ul:

https://www.facebook.com/bpo.riscani/videos/631795498596222

https://www.facebook.com/photo/?fbid=3128844687426313&set=pcb.3128845064092942

Realizat de: ALBOT INGA

bibliotecar, BPO Rîşcani

 


sâmbătă, 1 octombrie 2022

Infografic ,,Septembrie - nici o zi fără lectură"

 Infografic ,,Septembrie - nici o zi fără lectură"



Realizat de: FOLIUŞNEAC TATIANA, bibliotecar, Serviciul

Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani