Ziua Internaţională pentru
Comemorarea Victimelor Holocaustului a fost instituită de ONU în anul 2005 la
27 ianuarie, pentru a înţelege generaţia tânără, ce înseamnă lecţia
Holocaustului şi a preveni orice acte viitoare de genocid.
Holocaust – un termen care
înseamnă ucidere, ardere a unui foarte mare număr de oameni, a celor 6 mln de
evrei de toate vîrstele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma
programului de exterminare a evreilor condus de Adolf Hitler şi colaboratorii
acestuia.
Lichidarea evreilor se făcea de
către trupe specializate germane odată cu înaintarea frontului. Evreii urmau să
fie internaţi în lagăre de concentrare şi exterminaţi în camere de gazificare.
Deţinuţii erau trimişi în încăperi speciale, li se spunea ,,la baie” dar în loc
de apă, erau gaze toxice.
Victimele Holocaustului s-au
numărat 1,5 mln. de copii. Holocaustul a cuprins şi victime care nu erau evrei:
romi, polonezi, slavi, bolnavi mintal, handicap fizic, prizonieri de război,
homosexuali, martorii lui Iehova, adversari politici a naziştilor.
Evreii au fost victimele
Holocaustului pentru că, Hitler şi aliaţii săi i-au declarat duşmani de moarte
pe motiv că ameninţau puritatea rasei ariene. Ei erau consideraţi vinovaţi şi
de înfrîngerea Germaniei în Primul Război Mondial. Prin legile de
Această tragedie istorică a fost resimţită
din plin şi pe teritoriul Republicii Moldova. În vara anului 1941 în Moldova
existau 49 de lagăre şi ghetouri, iar în Transnistria 189 la număr. Un profesor
de istorie, vârstnic Andrei Vulpe, martor ocular din satul Pepeni r-nul Sângerei,
având pe atunci 10 ani povestea: era o comunitate de evrei –majoritatea fiind,
comercianţi, au fost ucişi în vara anului 1941 - tineri, bătrâni, copii, mulţi
erau colegi de clasă a acestuia. Au fost ucişi în jur de 300 de persoane şi
îngropaţi în cariera de lîngă sat. Acum pe acel loc se află un monument, pe
care scrie în 3 limbi (română, rusă, ebraică) ,,În memoria Victimelor regimului
nazist”.
Cele mai mari lagăre din Moldova,
unde au suferit şi au murit oameni nevinoveţi au fost localităţile: Vertujeni,
Edineţ, Secureni, Chişinău.
Se împlinesc 76 de
ani de la tragicul fenomen. Pe motivul acestei amintiri tragice în Biblioteca
Publică Orăşenească Rîşcani s-a desfăşurat ora
informativ – istorică cu genericul ,,Ce înseamnă tragicul eveniment Holocaust”.
La activitate au participat elevii Şcolii Profesionale Rîşcani împreună cu
bibliotecara Tatiana Edu şi profesoara Diana Guzun. Elevii au fost
familiarizaţi cu literatură şi fotografii de la expoziţia de carte, documente, sub denumirea de ,,Holocaust durerea
omenirii” organizată de noi bibliotecarii BPO Rîşcani. Sub monitorizarea
bibliotecarei Olga Burac elevii au vizionat un film despre tragicul eveniment
Holocaust.
Procesul de
,,Pe măsură ce comemorăm victimele
Holocaustului, trebuie să recunoaştem şi necesitatea de a preveni reapariţia
antisemitizmului şi a tuturor formelor de ură şi descriminare rasială şi
religioasă. Trebuie să realizăm că, numai dacă ne vom considera unul pe
celălalt ca deplin egali în demnitate şi drepturi vom fi capabili să stăm
împreună şi să depăşim numeroasele provocări cu care se confruntă omenirea” a
spus Zeind Ra, ad Al Hussein.
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor
Holocaustului este un apel pentru
consolidarea angajamentului tuturor
ţărilor faţă de Pace.
Elaborat:
Zinaida Fazlî, bibliograf, BPO Rîşcani
Olga Burac, bibliotecar, BPO Rîşcani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu