Lansarea proiectului ”Conexiuni multiculturale –
societate unită” în raionul Rîșcani.
Republica Moldova a fost de- a lungul istoriei o societate multietnică și multiculturală. Atunci cînd vorbim despre cele mai stringente necesităţi ale minorităţilor etnice
din Republica Moldova, poate că este
foarte stringent să le acordăm mai multă atenţie la capitolul studierea limbii
de stat, promovarea culturii, tradiţiilor, datinilor, participarea în viaţa social-politică, etc. Proiectul ”Conexiuni multiculturale – societate unită” implementat de Asociația Obștească Centrul
Multifuncțional de Educație, Cultură, Informație din or. Teleneşti /directorul
dna Maria Furdui/ cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer /Germania/, în
cadrul programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în
Republica Moldova, încurajează dialogul multicultural în spiritul valorilor
democratice între 5 raioane din R. Moldova: Telenești, Comrat, Taraclia,
Soroca, Râșcani, armonizarea coexistenței interetnice: moldovenească,
ucraineană, găgăuză, bulgară, romă, rusă, prin cunoaștere, implicare,
conectare.
Obiectivul principal al proiectului: favorizarea unui context de cunoaștere a etniilor din Republica Moldova,
prin prisma valorillor și politicilor
Uniunii Europene în domeniul multiculturalismului, multietnicităţii,
incluziunii, drepturilor minorităţilor, pentru minim 500 de
persoane, in special adolescenți și tineri din cinci raioane
pe perioada anilor 2019- 2020.
Scopul proiectului de a educa la tânără generație
următoarele valori și atitudini:
·
Respect
faţă de demnitatea umană şi Drepturile Omului;
·
Deschidere faţă de diferenţele culturale;
·
Toleranţă
şi înţelegere, acceptarea diferenţelor de opinii, valori, credinţe etc.;
·
Atitudine
pozitivă faţă de persoanele ce aparţin unor culturi diferite;
·
Valorificarea
constructivă a diferenţelor culturale;
·
Disponibilitate pentru colaborare şi cooperare
în cadrul dialogului intercultural;
·
Rezolvarea
paşnică a conflictelor.
·
Respect
faţă de valorile propriei culturi şi a valorilor etniilor conlocuitoare.
Acest proiect va fi implementat de Biblioteca Publică Orășenească Rîșcani.
Lansarea proiectului a avut loc pe data
de 26 decembrie 2019 în incinta bibliotecii. La acest eveniment au fost
invitați reprezentanții Secției Raionale Cultură, APL, mass-media locală și partenerii:
Liceul Teoretic ”Liviu Damian”, Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir”, Liceul
Teoretic ”Constantin Popovici” c. Nihoreni, Școala profesională din orașul
Rîșcani cu care au fost semnate acorduri de parteneriat.
În discursul său, Șefa Secției Cultură dna Emilia Garbuz a menționat că lucrătorii din domeniul culturii au fost permanent
preocupați de consolidarea relațiilor de prietenie între reprezentanții diferitelor
etnii. De aceea este binevenit faptul că anume bibliotecile publice din aceste
5 raioane vor implementa acest proiect, prin care vor dezvolta dialogul intercultural, vor
valorifica tradițiile minorităților naționale în contextul integrării europene
a Republicii Moldova.
Pe parcursul proiectului va fi elaborat un suport
info-educațional din 7 module: Perspective europene pentru o Moldovă unită;
Găgăuzii din Moldova: cultură și tradiții; Bulgarii din Moldova: cultură și
tradiții; Ucrainenii din Moldova: cultură și tradiții; Romii din Moldova:
cultură și tradiții; Rușii din Moldova: cultură şi tradiţii; Moldovenii din
Moldova: cultură şi tradiţii. Cei mai activi participanți vor fi selectați
pentru a fi membri ai delegațiilor care vor participa la cele 5 evenimente
regionale, care se vor organiza în fiecare raion din proiect și vor conține o
suită de activități pe parcursul a două zile.
Invităm
pe toți doritorii activ să participe la acest proiect inedit.
Coordonatorul proiectului directorul Bibliotecii
Publice Orășenești Sacaliuc Galina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu