miercuri, 2 martie 2022

Marele povestitor Ion Creangă omagiat de Biblioteca pentru copii Rîşcani

                                  Marele povestitor Ion Creangă


     Ion Creangă este un scriitor foarte iubit de copii datorită basmelor şi povestirilor sale, dar şi a „Amintirilor din copilărie”. Măiestria şi sinceritatea cu care povesteşte autorul cele mai inedite detalii ale vieţii lui de copil atribuie operei lui Ion Creangă un loc însemnat în literatura română.

Lucrătorii Bibliotecii pentru copii or. Rîșcani împreună cu elevii clasei a III-B a  Gimnaziului „Gh.Rîșcanu”, diriginte Ludmila Gîncu, l-am omagiat pe marele Povestitor din Humuleşti – Ion Creangă, care anul acesta ar fi împlinit 175 de ani de la naşterea.

Programul activității a fost petrecut online și a cuprins o prezentare „Marele povestitor Ion Creangă” despre viaţa şi opera scriitorului. Călătorind în lumea lui Creangă, copiii au aflat cine a fost acest mare scriitor humuleștean, unde a locuit, a fost redescoperit tărâmul poveștilor, care ne-a fermecat pe toți cât timp s-a desfășurat activitatea dedicată povestitorului și pedagogului Ion Creangă.


Pentru a afla cât de atenți au fost copiii pe parcursul activității, bibliotecarii au pregătit o victorină  literară „Să-l cunoaștem pe bunicul Creangă”, unde copiii au răspuns cu entuziasm la toate întrebările.

Prin organizarea acestei activităţi, dorim să determinăm  tânăra generaţie să îndrăgească opera lui Ion Creangă  şi să retrăiască, prin intermediul operei sale, inocenţa copilăriei.

Realizat de: Irina Jariuc, Anna Prodan,

Biblioteca pentru copii, or.Rîșcani




marți, 1 martie 2022

Proiectul Educaţional Internaţional ,,PRIETENII BIBLIOTECII ONLINE"

P R O I E C T   E D U C A Ţ I O N A L

I N T E R N A Ţ I O N A L

2021 – 2022

„PRIETENII BIBLIOTECII ONLINE”

Începând  cu luna ianuarie 2022 BPO Rîșcani s-a alăturat la proiectul internațional cu genericul ”Prietenii bibliotecii online”, implicând și bibliotecile publice teritoriale din: Pociumbauți, Aluniș, Hiliuți, Grinăuți, Singureni, Borosenii Noi.

Scopul proiectului: motivarea tuturor persoanelor, indiferent de vârstă sau ocupaţie, să devină utilizatori ai bibliotecii, fie că aceasta este şcolară sau publică, pentru a participa la toate activităţile desfăşurate în cadrul lecturii, în vederea dezvoltării personale. Promovarea valorilor naționale, înțelegerea noținii de valori comune celor două țări din care provin instituțiile partenere în proiect, România și Republica Moldova.

Instituţii partenere şi coordonatorii proiectului sunt:

  1. Şcoala Gimnazială „N. Iorga” Piteşti – România.

Director: prof. Bratu Luminiţa   

Coordonator (partener local – România): bibliotecar Nuţă Gabriela-Ioana

2.      Biblioteca Publică Raională „V. Alecsandri” Teleneşti – Rep.  Moldova

Directoare: Furdui Maria      

Coordonator (partener local – R. Moldova): director bibl. Furdui Maria

3.      Colegiul Național „Ion C. Brătianu” Piteşti – România

Director: prof. Dumitru Florica

Coordonator (partener local – România): bibliotecar Guţu Iulia

4.      Biblioteca Publică Raională ”Mihai Eminescu” Rezina- Republica Moldova

Directoare: Galina Davidic

Coordonator raionul Rezina (Partener local Republica Moldova)

  1. Biblioteca Publică Raională  Cantemir

Directoare: Aurelia Nechit

Coordonator raionul Cantemir (Partener local Republica Moldova)

6.      Biblioteca Publică Crihana Veche

Directoare: Maria Cudlenco

Coordonator local Cahul ( Partener local Republica Moldova)

7.      Biblioteca Publică Biblioteca Publică Orășenească Rișcani

Directoare: Galina Sacaliuc

Coordonator raionul Rîșcani  (Partener local Republica Moldova)    

Obiectivele proiectului:

a) Pe termen scurt: atragerea şi stimularea utilizatorilor bibliotecii către lectură, dezvoltarea activităţilor bibliotecii.

b) Pe termen mediu: dezvoltarea caracterului personal al utilizatorilor, îmbunătăţirea calităţii lecturii.

c) Pe termen lung: dezvoltarea profesională a bibliotecarilor, dezvoltarea lucrului în echipă, dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Menținerea colaborării dintre partenerii din proiect pentru dezvoltarea relațiilor profesionale și schimbul de experiență.

Locul de desfăşurare a activităţilor din proiect:

-           Activitățile se vor desfășura în cadrul bibliotecilor din instituţiile partenere în proiect.

-           Activităţile comune se vor desfăşura on-line.

-           Activităţile care se desfăşoară separat, în fiecare instituţie în parte, vor fi transmise pe e-mail celorlalţi participanţi până la data limită din proiect.

Forme de organizare a activităţilor:

-           Individual, pe grupe de elevi/utilizatori; echipe de lucru, cu respectarea legislației in vigoare privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul Coronavirus SARS-COV 2. În acest sens, pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară, toate documentele necesare  desfășurării proiectului, inclusiv diplomele acordate la finalul activităților, vor fi transmise online.

În cadrul acestui proiect bibliotecile publice activ contribuie la promovarea şi lecturarea operelor scriitorilor recomandaţi, utilizând diverse forme de activitate: lecturi individuale sau lecturi publice, lecturi comentate,   Toate evenimentele realizate sunt promovate:

ü  pe paginile de Facebook ale bibliotecilor și în grupul ”Prietenii bibliotecii online”

ü  blogul BPO Rîşcani https://biblioriscani.blogspot.com/

Dorim tuturor participanților succese în stimularea lecturii, promovarea culturii lecturii, dezvoltarea parteneriatelor între bibliotecile publice republicii Moldova și bibliotecile de învățământ din România.

Realizat de: Sacaliuc Galina, 

                   Directorul BPO.

  

vineri, 25 februarie 2022

Литературная встреча писателей города с юными читателями.

 

Литературная встреча  писателей города с юными читателями.

    

,,Есть только одно средство стать культурным человеком – чтение”

                                                                                  А. Моруа

 


25 февраля 2022 Рышканская Городская Публичная библиотека при поддержке волонтёра библиотеки, Двойцевой Марии организовала и провела литературную встречу, по творчеству  писателей земляков из Рышканского литературного клуба ,,Элегия”, филиала Союза писателей Молдовы им. ,,А.С. Пушкина. Литературный час посвящён ознакомлению с творчеством писателей города и адресован юными читателями библиотеки.

Цель мероприятия: привить интерес к чтению художественных произведений, в целях развития познавательной деятельности и самосовершенствия.


На литературном часе присутствовали писатели: Лидия Мотря, Светлана Викол,  Мария Двойцева, Лидия Шаламага, Юрий Иванов.  В ходе мероприятия юные читатели узнали основные этапы жизни и творчества писателей земляков родного города, заслушали произведения авторов собственного сочинения.


Лидия Константиновна Мотря родилась 9 сентября 1948 г. в городе Рышканы, окончила Рышканскую вечернюю среднюю школу, агрономический факультет сельскохозяйственного техникума, 30 лет проработала старшим инспектором районного Бюро записей актов гражданского состояния. Книги написанные госпожой Лидия Мотря глубоко автобиографичные, героями являются родственники, знакомые, коллеги. На литературной встрече госпожа Лидия Мотря представила на обсуждение юного читателя такие книги:  ,,Лучик солнца для тебя,  ,,Мы сильны любовью, ,,Невыдуманные судьбы, ,,Колокол воспоминаний о Рышканах в 2-х томах, ,,Clopotul amintirilor din Rîşcani”.

 

Светлана Григорьевна Викол уроженка села Ракарий Рышканского района. В раннем детстве с родителями переехала в город Рышканы. Окончила Рышканскую среднею школу, Тираспольский сельскохозяйственный институт. И всю жизнь проработала агрономом. Книги написаны по рассказам людей, которые были свидетелями описанных событий или же являлись непосредственными участниками. Для ознакомления со своим творчеством были представлены роман ,,Под крылом  ангела”, ,,Разделить одиночество”, басни.

 

Лидия Шаломага родилась в селе Рамазаны Рышканского района, училась в  Кишиневском полтитехническом институте. Пишет с детства. Выпустила сборник стихов, посвящённых любимому краю Молдове, где описывает природу Молдовы трудолюбивый народ населяющий сей плодородный край: ,,Сегодня День Ангелов Хранителей, ,,Счастье в нашем доме”, ,,Его Величество зима”, ,,Счастье отдыхало, на краю земли” и многие другие. Написала и выпустила цикл поучительных сказок для детей.


Мария Двойцева родилась 12 июня 1946 года в селе Скинень Сорокского  района. Поле окончания школы училась Бельском государственном педагогическим  институтом им. А.Руссо по специальности педагогика и психология. Как только вышла на пенсию, появилось свободное время начала писать, опубликовала два сборника. ,,Память сердца”, ,,Din trecut și prezent” - книги воспоминаний Марий Двойцевой  посвящена историй её родного села Скинень, его обычаям и традициям,  села в котором переплелись судьбы его жителей – родных и близких многодетной семьи Вакарь. Рассчитана на читателей интересующихся краеведением, историей населённых пунктов  Молдовы.

Участники мероприятия ознакомились с неординарной личностью,  председателем Рышканского литературного клуба ,,Элегия”, филиала Союза писателей Молдовы им. ,, А.С. Пушкина”.


Юрий Иванов родился в посёлке Рышканы, окончил Кишинёвский Политехнический институт. В последние годы занимается изучением и популяризацией духовного и культурного наследия русинов Молдовы. Лауреат премий ,,Автор года”. Член Союза писателей Республики Молдова имени А. С. Пушкина, творческого клуба ,,Наше Поколение”. Автор нескольких литературных сборников, более 50 научно-популярных статей, писатель, литературный критик, публицист, историк, краевед, поэт. Всё его творчество пронизано любовью к родному краю и заботой о его жителях. Цикл стихов  включает весенние мотивы, любовную лирику, любовь к природе,  написанные в лёгкой непринуждённой лирической форме.

Такие мероприятия помогают развивать творческий потенциал присутствующих, окунуться в мир прекрасного, вспомнить и пережить чувство влюблённости увидеть незабываемые красоты родного края по новому оценить рядом живущих людей, понять и оценить их желания, цели, перенять их жизненный опыт и что, то хорошее взять с собой во взрослую жизнь!

Бурак Ольга, библиотекарь

Рышканская Городская Публичная Библиотека

 

 

 

joi, 24 februarie 2022

Dezvoltarea capacităţilor personalului din BPT din rnul Rîşcani: orientări şi perspective pentru 2022.

 Dezvoltarea capacităţilor personalului din BPT din rnul Rîşcani: orientări şi perspective pentru 2022.

Scopurile definitorii pentru educaţie în secolul al XXI-lea, adoptate şi promovate de UNESCO, orientează dezvoltarea, fundamentarea capacităţilor persoanelor (inclusiv ale personalului din biblioteci) în funcţie de factorii şi tendinţele de perspectivă, determinate de: schimbări economice şi demografice, mutaţii culturale şi progrese ştiinţifice etc.

Dezvoltarea profesională este o condiţie pentru reprezentantul oricărei profesiuni, îndeosebi vorba fiind despre bibliotecar. Spre/pentru dezvoltarea profesională ne orientează autorităţile internaţionale şi naţionale de profil, cadrul legislativ, de reglementare. Dacă se doreşte de a amplifica reuşita bibliotecii, este necesar de a face să crească profesional personalul acesteia.

Pentru ca biblioteca să ofere servicii de calitate comunităţii bibliotecarul trebuie să părăsească zona de confort şi a accepta schimbarea, de a-şi dezvolta competenţele profesionale spre binele instituţiei şi al comunităţii. Aceasta ar însemna că, bibliotecarii ar trebui să se alinieze la tendinţele şi politicile internaţionale privind bibliotecile. Ca rezultat să ajusteze programele de bibliotecă planificate pentru anul curent.




În acest sens, Centrul biblioteconomic teritorial, Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani la 24 februarie 2022 a organizat şedinţa metodică ,,Ajustarea programelor de activitate pentru anul 2022 prin prisma priorităţilor profesionale naţionale, programelor şi proiectelor”. Grupul-ţintă al şedinţei au fost bibliotecarii din bibliotecile publice teritoriale din raionul Rîşcani care s-au conectat prin intermediul aplicaţiei Google MEET.

La şedinţă au fost discutate următoarele subiecte prezentate de:

Galina SACALIUC, director Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani

          Priorități profesionale naţionale ale anului 2022;

          Cu privire la desfăşurarea Programului Naţional LecturaCentral, ediţia a V-a, 2022;

          REGULAMENT de organizare și desfășurare a concursurilor naționale în cadrul Programului Naţional LecturaCentral (PNLC) (Actualizat: 20.05.2021);

          Cu privire la desfăşurarea Proiectului Educațional Internațional ,,Prietenii bibliotecii online” Citim aceeași carte Matt Haig ,,Fetiţa care a salvat crăciunul” (copii si adolescenţi) F. Scott Fitzgerald. ,,Marele Gatsby” (adolescenți și tineri).


Tatiana FOLIUŞNEAC, bibliotecar Serviciul Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani

          Prioritatea profesională naţională ale anului 2022: Aprofundarea rolului bibliotecii de garant al  memoriei locale;

          Proiectul instituţional ,,Memoria Locală”;

          Proiect de promovare a cărţii şi lecturii „Delectează-te prin lectură” ediţia a II-a, anul 2022.



Lilia ŞVEŢ, bibliotecar, Serviciul resurse informaționale, BPO Rîșcani

          Prezentarea donaţiei de carte de la scriitorului Nicolae Bălţeşcu ,,Să mă ierţi, Primăvară” şi ,,Purtăm din facere imboldul revenirii…”;

          Recomandări privitor la activităţi culturale în baza operei.





Uliana CALISTRU, specialist principal în domeniul bibliotecilor, Secţia Raională Cultură Rîşcani.

       Concursul raional ,,Miss Smărăndiţa” (Concurs de creativitate și inteligență pentru tinere domnițe)

       Concursul republican anual ,,La izvoarele înțelepciunii” ediția a XXXII-a.

 


            Dezvoltarea profesională este o responsabilitate individuală, dar şi instituţională, fiind o urmare a implicării în activităţi educaţionale, în învăţarea orientată. Centrul biblioteconomic teritorial va asigura şi în continuare coordonarea metodologică a activităţii bibliotecilor publice din reţeaua bibliotecilor din raionul Rîşcani.

 

Realizat de: Tatiana FOLIUŞNEAC, bibliotecar

Serviciul Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO Rîşcani

 

marți, 22 februarie 2022

Ziua Internațională a Cititului Împreună. Campania Naţională ,,Citim cu voce tare Împreună” la BPO Rîşcani

             Ziua Internațională a Cititului Împreună.

Campania Naţională 

,,Citim cu voce tare Împreună

la BPO Rîşcani


,,Când părinții le citesc copiilor cu voce tare, are loc cea mai importantă activitate de construire a cunoștințelor și abilităților de care au nevoie copiii pentru a învăța să citească.”

Marilyn Jager Adams

 

Ziua Internaţională a Cititului cu voce tare Împreună (World Read Aloud Day) este o campanie de promovare a bucuriei, frumuseţii şi beneficiilor lecturii. A fost iniţiată de LitWorld (litworld.org), o organizaţie nonprofit fondată în 2007, care are drept scop consolidarea eforturilor bibliotecilor, instituțiilor educaționale, organizațiilor de creație, comunităților și factorilor de resort pentru promovarea lecturii. Evenimentele din această zi nu doar promovează lectura, dar o și transformă într-un act social.

Programele oferite de LitWorld sunt adresate tuturor instituţiilor şi persoanelor care au tangenţă cu promovarea lecturii: şcoli, instituţii preşcolare, biblioteci, lucrători din sectorul social, părinţi, etc.) 


 Din 2009, la 1 februarie, în toată lumea se celebrează Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare. Lectura cu voce tare trebuie să fie prezentă în viaţa copilului chiar din primele zile după naştere. Părinţii nu vor aştepta timpul când copilul începe să vorbească pentru ai citi. Ar fi bine ca lectura să fie ca un ritual, care se petrece în locuri special amenajate sau stabilite în casă şi se produce zilnic, cel puţin 10-15 minute.

Lectura cu voce tare fortifică abilităţile lingvistice ale copilului, stimulează curiozitatea şi dezvoltă memoria nu doar la copii, dar şi la adulţi. Ziua Internațională a Cititului cu voce tare Împreună se sărbătorește în primele zile a lunii februarie, fiind marcată anual în peste 100 de țări începând cu anul 2012. Acest eveniment are menirea de a încuraja copii, tineri și adulți din întreaga lume să celebreze puterea cuvintelor și cititul în public.

Studiile arată că alfabetizarea reprezintă fundamentul bunăstării emoționale și fizice, creșterii intelectuale și economice. Citirea cu voce tare îmbunătățește abilitățile de ascultare, influențează dezvoltarea vocabularului și înțelegerea temelor și structura textelor.

La 2 februarie 2022, de Ziua Internațională a Cititului cu voce tare  Împreună, BPO Râşcani s-a implicat activ la organizarea celei de-a treia ediții Naționale a Campaniei de  Promovare a Cititului cu Voce Tare, cu genericul Haideţi să citim  cu mic, cu mare, cu voce tare! 

În cadrul acestei campanii au fost recitate versuri, fragmente din operele  scrise   în limba română şi rusă. Activităţile din cadrul programului au fost mediatizate pe pagina şi contul de Facebook al bibliotecii link:

https://www.facebook.com/Biblioteca-Publica-Oraseneasca-Riscani-524321207726976

https://www.facebook.com/photo/?fbid=2948378532139597&set=pcb.2948378718806245

https://www.facebook.com/photo?fbid=2948378512139599&set=pcb.2948378718806245

https://www.facebook.com/photo/?fbid=2949080592069391&set=pcb.2949081042069346

https://www.facebook.com/photo?fbid=2949080535402730&set=pcb.2949081042069346

https://www.facebook.com/100009024360421/videos/pcb.2949644005346383/958338801753570

 şi pe canalul de YouTube al bibliotecii link: https://youtu.be/MZdpLQUPe6U

La activitate au participat utilizatorii de diferite vârste (adulţi, tineri, copii), lecturând cu voce tare citate în operele poeţilor şi scriitorilor îndrăgiţi, cum ar fi  I. Creangă, Gr. Vieru, M. Eminescu, E. Asadov, L. Motrea  ş.a.

Sincere mulțumiri, adresăm tuturor participanților care au fost  implicaţi în activităţile campaniei pentru susținerea mișcării internaționale CITIM CU VOCE TARE ÎMPREUNĂ.

 

                                                             Realizat: Albot Inga