În fiecare an, pe data de 27 septembrie, 159 de
state şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a
Turismului (OMT), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite,
sărbătoresc Ziua Mondială a Turismului - un adevărat un prilej de conștientizare
a importanței turismului la nivel mondial, cât și a valorii sale sociale,
culturale și economice.
25.09.2026. În BPO „Spiridon Vangheli” or. Rîșcani cu prilejul ,,Zilei Mondiale a Turismului”,
marcată anual la data de 27 septembrie
s-a organizat o discuție tematică și o
expoziție de carte și documente, cu genericul „Rîșcani – locuri, oameni și povești de descoperit”.
Activitatea a fost dedicată valorificării și promovării patrimoniului cultural, istoric și turistic al raionului Rîșcani, punând în evidență locurile, tradițiile și obiectivele care contribuie la identitatea și atractivitatea comunității noastre.
Un moment important al activității l-a constituit schimbul de informații și opinii despre potențialul turistic al raionului
Rîșcani. Participanții au discutat despre necesitatea cunoașterii
patrimoniului local, păstrării tradițiilor și promovării obiectivelor turistice
pentru generațiile actuale și viitoare.
Expoziția organizată de BPO „Spiridon Vangheli” a completat prezentările
studenților printr-o selecție de cărți,
albume și documente dedicate istoriei, culturii, tradițiilor, personalităților
și obiectivelor turistice ale raionului Rîșcani.
Activitatea a demonstrat că turismul
local reprezintă nu doar o modalitate de a descoperi locuri frumoase, ci și o
oportunitate de a cunoaște istoria, cultura și tradițiile comunității.
Prin astfel de activități, biblioteca contribuie la promovarea patrimoniului
local și la cultivarea interesului tinerei generații pentru valorile istorice
și culturale ale meleagului natal.
Descoperindu-ne patrimoniul, ne cunoaștem mai
bine istoria și putem contribui la promovarea orășelului nostru ca destinație
turistică și culturală.
Realizat de: Radețcaia Irina, Albot Inga,
bibliotecare BPO ,,Spiridon Vangheli” Rîșcani



.jpg)





.jpg)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu