Conferință raională ,,Bibliotecile publice din raionul Rîșcani - promotorii Strategiei naționale de dezvoltare ,,Moldova Europeană 2030”
23 aprilie 2025 - Ziua bibliotecarului
Astăzi sărbătorim o profesie tăcută, dar profundă — cea a bibliotecarului.
În Republica Moldova, funcționează 2544 de biblioteci, iar în ele, zi de zi, își desfășoară activitatea 4477 de bibliotecari — de cele mai multe ori, bibliotecare, suflete blânde care au devenit sinonime cu însăși cartea.
În era digitală, bibliotecarul nu mai este doar un intermediar între carte și cititor - este ghidul nostru prin hățișul informației moderne. În comunități, bibliotecarul s-a transformat în intermediarul discret și răbdător dintre om și tehnologia cunoașterii. Acolo unde internetul e greu accesibil, unde educația digitală e încă în drum, bibliotecarul devine un adevărat mentor.
Bibliotecarul demult nu doar împrumută cărți — învață lumea să folosească un gadget, ajută studenții să caute surse credibile, sprijină vârstnicii să-și facă un cont online. Biblioteca de azi e și offline, și online — dar mereu vie, prin dedicarea celor care o slujesc.
Astăzi, 23 aprilie 2025 am marcat Ziua bibliotecarului în BP Răcăria în cadrul Conferinței raionale ,,Bibliotecile publice din raionul Rîșcani - promotorii Strategiei naționale de dezvoltare ,,Moldova Europeană 2030”.
Bibliotecara din localitate, dna Iulianna Osadciuc și dna Valentina Nadulișneac, primar de Răcaria, ne-au fost gazde ale acestui eveniment, fiind realizat în parteneriat cu Biblioteca Publică Orășenească ,,Spiridon Vangheli” Rîșcani, Secția Raională Cultură Rîșcani și Biblioteca Publică Răcăria. Bibliotecarele din bibliotecile publice din raionul Rîșcani, dna Galina Sacaliuc, dna Tatiana Foliușneac, dna Lilia Șveț, dna Irina Radețcaia din Biblioteca Publică Orășenească ,,Spiridon Vangheli” Rîșcani și bibliotecarele din BP Grinăuți, dna Svetlana Plămădeală, din BP Mihăileni, dna Cristina Spînu, au prezentat comunicări despre proiectele de succes din comunitățile lor.
Cele 37 de persoane participante la conferință au avut parte de un eveniment în cadrul căruia au fost trecute în revistă cele mai reușite activități ale comunității bibliotecare din raion, fiecare bibliotecară și-a împărtășit din experiența proprie istoriile, care au adus beneficii comunității.
1.BP Răcăria
– un centru comunitar prietenos.
Facilitator
– Osadciuc Iulianna, bibliotecar, BP
Răcăria
2.Rolul
BP com. Grinăuți în integrarea europeană prin stimularea culturii lecturii.
Facilitator
- Plămădeală
Svetlana, bibliotecar, BP Grinăuți
3.
2025 – Anul Mihai Eminescu, o celebrare a geniului liric în BPO ,,Spiridon
Vangheli” Rîșcani
Facilitator
- Șveț
Lilia, bibliotecar, Serviciul Resurse Informaționale, Biblioteca Publică
Orășenească ,,Spiridon Vangheli” or. Rîșcani
4.Деятельность
BPO ,, Spiridon Vangheli” or. Rîșcani для достижения целей в области устойчивого
развития до 2030 года.
Facilitator
- Radețcaia
Irina, bibliotecar, Sala de lectură, Biblioteca Publică Orășenească
,,Spiridon Vangheli” or. Rîșcani
5.BP
Mihăileni – un pilon de încredere al APL în derularea proiectelor europene
comunitare.
Facilitator
- Vrabie
Galina, director, BP Mihăileni
6.Prioritatea
profesională a BP în integrarea europeană R.Moldova – promovarea Pilonului
european al drepturilor sociale
Facilitator
- Sacaliuc Galina, director, Biblioteca Publică
Orășenească ,,Spiridon Vangheli” or. Rîșcani
7.Recomandări
metodologice
Facilitator
– Foliușneac Tatiana, metodist,
Serviciul Asistență Metodologică și de Specialitate, Biblioteca
Publică Orășenească ,,Spiridon Vangheli” or. Rîșcani
Link:
https://www.facebook.com/bpo.riscani/posts/pfbid031pCcxBbAbJtictc8NJAc9Amw8RCWuTVGBfSeNCp1KZs9qNcye3UcbzSepQ9oyJ6xl
Realizat de: Foliușneac Tatiana,
Serviciul Asistenţă Metodologică şi de Specialitate, BPO ,,Spiridon Vangheli” Rîșcani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu