luni, 6 august 2018


Academia tinerilor bibliotecari și testamentul ei de spirit

Circulăm la viteza luminii prin gânduri și spații existențiale, suntem mereu antrenați într-o cunoaștere și descifrare informațională. Conectați zilnic la creativitate, dăm naștere proiectelor geniale, amenajăm spații și schițăm design atrăgător, suntem deschiși spre inovare și performanță. Acestea ar fi câteva teze care se referă nemijlocit la bibliotecile moderne, altfel de centre culturale, mai dinamice, deschise spre comunicare. Fără biblioteci, nu există civilizație, fără cunoaștere nu există valori, iar fără de instruiri nu există progres, rezultat. 
 În acest sens, pentru a moderniza tinerii bibliotecari, pentru a colora această nobilă activitate și a o conecta la circuitul modern a fost organizată Academia de vară a Tinerilor Bibilotecari în perioada 31 iulie-3august. Această academie organizată cu suportul programului Novateca/IREX Moldova dirijat de Evan TRACZ și Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova în frunte cu președintele acesteia Mariana Harjevschi este la a treia ediție și a devenit o tradiție inspirațională și mult așteptată.
   20 de bibliotecari novici benefeciari ai programului s-au reunit pentru cunoașterea unor noi posibilități și explorarea din plin a facilităților pe care le oferă modernitatea. Tinerii care pășesc temerar pe acest tărâm și care urmează să devină lideri în comunitate și-au antrenat memoria, și-au dezvoltat capacitățile în atelierele practice, au interacționat în grup, asugurând acel liant cultural, conexiune și interacțiune.
   Timp de trei zile am mers galopant prin labirintul cunoașterii, am savurat din plin frumusețea, creativitatea, originalitatea spațiilor de formare culturală ale bibliotecilor. Ne-am pomenit față în față cu inovațiile secolului vizitând Clubul de Robotică de la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” și am rămas surprinși de acest serviciu care se află în topul preferințelor utilizatorilor. Am participat la ateliere practice de Coding, realizând cât de importantă este programarea, căci Steve Jobs afirma: „Toată lumea ar trebui să învețe programare, pentru că aceasta te învață, de fapt cum să gândești”. Am gândit în sistemul binar și în culori monocrome, am încercat să pătrundem în mintea calculatorului și am realizat Turul Tekwill-forma viitorului, substanța care modelează circuitul existențial. Acesta fiind cel mai prestigios centru IT din țară, decorat în stil hight-tech unde performanța este la ea acasă.
   Am început cu domeniul IT ca mai apoi să ne îndreptăm spre inițierea în domeniul parteneriatelor, Advocacy, Fundraising, să fim instruiți în realizarea istoriilor de succes. Despre istoriile de succes, doamna Lidia Kulikovski a menționat că acestea sunt niște povești scrise ca să informeze, dar și să jungă la inimile cititorilor și să trezească incontestabilul Wow. Am fost instruiți despre măiestria și arta de scriere a acestor povești, cât de important este de a jongla cu elemente de creativitate, de a îndrăzni să explorăm tărâmul magic al expresiilor artistice, de a fi profunzi și statornici în idei.
   Ne-am bucurat de vizite la librăria Bestseller, biblioteca Târgoviște, Centrul Republican ARTICO și am planat în acest univers frumos și plin de descoperiri care inspiră, care îndeamnă la acțiune.
Biblioteca Publică Raională Râșcani a venit cu un bagaj plin de informații, care stau stocate în labirintul mintal și așteaptă să fie implementate în practică. Timp de trei zile am colindat prin coridoarele gândirii și am încercat să scoatem la iveală cele mai bune idei și creative propuneri. Am avut parte de cei mai buni facilitatori, oameni ce posedă cunoștințe temeinice și pe care le disiminează într-un mod atrăgător, creativ, îmbinând informația cu ludicul. Într-o atmosferă caldă și colectiv unit s-au petrecut sesiunile informative și practice. Cei mai buni formatori ne-au alimentat cu informații, dar și cu idei inspiraționale. Persoane cu idei diferite, dar reunite într-un interes comun, cel de a moderniza biblioteca, căci bibliotecile și comunitățile puternice se construiesc pe inovație și curiozitate.
„E o realizare frumoasă. Au fost 4 zile pline de emoții pozitive, oameni frumoși la chip, dar și la suflet, multă informație și multe amintiri. Sunt bucuroasă că m-am numărat printre participanți și am avut parte de o experiență unică” a spus Irina Vacărița, bibliotecară la Biblioteca Publică Briceni.
  Academia de vară a fost o invitație de a culege idei și performanțe pentru modernizarea acestui spațiu cultural-educativ, căci Nikki Giovani spunea că „biblioteca este un loc în care să te cațeri pe curcubeu, să navighezi prin vise, să fii tu, să fii!”.
   Această întrunire ne-a transmis testamentul ei de spirit, ne-a potolit setea de cunoașterea, ne-a mobilizat spre dezvoltare și a devenit călăuza pașilor pe care îi vom face în beneficiul comunității și al bibliotecii.
                    Cristina Prisacari
participant în cadrul Academiei de vară a Tinerilor Bibliotecari

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu