Centrul Regional de Formare Novateca Rîşcani a organizat în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie 2015 cursul de instruire în vederea pregătirii a 8 bibliotecari din bibliotecile publice rurale din rnul Rîşcani: s.Corlăteni, s.Grinăuţi, s.Pociumbeni, s. Pociumbăuţi, s.Pîrjota, s.Vasileuţi, s.Zaicani, s.Mihaileni.
Cursul de instruire s-a desfășurat în incinta Centrului Regional de Formare Novateca din cadrul Bibliotecii Publice Orăşeneşti Rîşcani unde formatorii Tatiana Foliușneac și Olga Burac s-au axat pe două subiecte: “Biblioteca Modernă” (1 zi), “Tehnologia Informației și Managementul calculatorului” (5 zile).
Ca urmare a participării la curs, bibliotecarii au asimilat concepte cheie ce țin de componentele bibliotecii moderne, modele ale bibliotecilor moderne, au conturat o viziune comună privind caracteristicile unui bibliotecar modern și schimbarea pe care o va genera acesta în comunitate. De asemenea, aceștia au definit profilurile utilizatorilor bibliotecii și au înțeles mecanismele de promovare a bibliotecii publice în comunitate. În același timp, în cadrul sesiunilor de instruire în tehnologii informaționale și managementul calculatorului bibliotecarele au studiat diferite aplicații și programe precum SO Windows 7, Microsoft Word, Internet-ul, Gmail, Facebook, Skype.
Bibliotecarii instruiți în această primă rundă sunt:
- Feodosia Butuşanu s.Corlăteni;
- Svetlana Plămădeală s.Grinăuţi ;
- Valentina Cojocari s.Pociumbeni;
- Lucia Panţeniuc s.Pociumbăuţi;
- Dina Cericova s.Pîrjota;
- Ina Brăduţan s.Vasileuţi;
- Lilia Popa s.Zăicani;
- Galina Vrabie s.Mihăileni.
În continuare, cei 8 bibliotecari vor beneficia de livrarea echipamentului din partea Novatecii, pentru a asigura livrarea sesiunilor de instruire la nivel local/rural, în livrarea serviciilor utilizînd TI din bibliotecă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu